ANIMA NEWS

ȘTII FIINDCĂ ȘTIM !

ISRAELMAGAZIN

Grupul israelian Shalva a concertat la ONU cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Israelului (VIDEO)

Sute de ambasadori și diplomați din întreaga lume au aplaudat când trupa israeliană Shalva, (constituită din persoane cu dizabilități), a cântat la Națiunile Unite în cinstea celei de-a 75-a aniversări a independenței statului evreu.

Delegația israeliană la instituțiile ONU de la Geneva a invitat formația, care conduce un program de incluziune și integrare în societate a persoanelor cu dizabilități.
Shalva a fost invitată să cânte pe scena ONU pentru a prezenta părțile frumoase ale Israelului: un mozaic social divers, oportunități egale și integrare în societate.
Vizita trupei la ONU a venit ca parte a politicii Israelului de promovare a persoanelor cu dizabilități, inclusiv în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
Israelul este semnatar al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, iar vicepreședintele Comitetului Convenției este reprezentantul Israelului, Odelia Fitoussi, care a fost aleasă recent în această funcție.
În timpul spectacolului, cântăreața trupei a cântat un cântec în limba arabă pe care l-a dedicat tuturor mamelor din sală.
Printre numeroșii emisari prezenți s-au numărat ambasadori din țările Acordului Avraamic. Punctul culminant al evenimentului a fost atunci când ambasadorii și diplomații s-au ridicat în picioare și au aclamat formația israeliană. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: