Israel: În pofida opoziției locuitorilor: Cuplul Netanyahu se află în vacanță la Neve Ativ
După protestele din timpul vacanței precedente, premierul Benjamin Netanyahu și soția sa au revenit astăzi, duminică, în vacanță la Neve Ativ, în același hotel în care s-au cazat în urmă cu o lună și jumătate.
La vremea respectivă, rezidenții au depus o petiție la Înalta Curte pe fondul încălcării libertății lor de circulație.
Din considerente de securitate, drumul spre nordul Golanului prin Moshav va fi închis circulației pe durata vacanței cuplului.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, secretariatul așezării a trimis o scrisoare biroului premierului cu cererea : „Anulați vacanța, în aceste zile – se așteptă ca biroul dumneavoastră să acționeze cu mai multă sensibilitate față de cetățenii statului și să nu dea dovadă de lipsă de grijă față de aceștia, mai ales când este vorba de cetățeni care au suferit deja daune semnificative în urma vizitei anterioare a premierului și a soției sale în regiune”.
În scrisoare se mai menționa: „Este important să subliniem că orice scenariu va încălca rutina vieții în Moshav, așa că vom încerca să găsim un echilibru și să reducem consecințele. Închiderea porților și restricționarea traficului vor cauza daune enorme libertății de mișcare și turismului.”
În timpul vizitei anterioare a premierului și a soției sale în așezare, numeroși manifestanți au protesta la fața locului împotriva premierului și a reformei juridice, precum și împotriva securizării zonei fapt ce i-a împiedicat pe locuitori să se deplaseze ca de obicei.
Organizațiile de protest din regiunea nordică au făcut deja apel la manifestanți să vină să protesteze: „Veniți în masă. Îi vom urmări peste tot”. (Anima News)