ISRAELLUMEA DE AZIMAGAZINROMÂNI ÎN LUMEROMÂNIA

România: Miting de solidaritate cu Statul Israel și victimele atacurilor teroriste (VIDEO)

Mulțumim pentru materialele video și foto, colegilor și colaboratorilor noștri: Maximilian Marco Katz (Mișcarea Sionistă din România), av. Aurelian Mihael, Daniela Dragne, ziaristul Viorel Maier. 

Astăzi, joi după amiază, România s-a alăturat țărilor care susțin Israelul, printr-un miting organizat în capitala București.

200 de persoane au fost prezente în Parcul Izvor pentru a participa la acest eveniment deosebit intitulat „Solidari cu Statul Israel”, organizat de ambasada statului evreu în Israel.

Pentru a transmite mesaje de susținere pentru Israel și împotriva terorismului, pe scena ridicată în zonă au urcat, printre alții, Excelența SA ambasadorul Israelului la București Reuven Azar, deputatul Siviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul de Externe, Iulian Fota, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, Tova Ben-Nun Cherbis, președinta Complexului Educațional ”Laude Reut”, fostul ministru al Apărării, Vasile Dâncu.
Cei prezenți au scandat „Am Israel Hai”, („Poporul evreu trăiește“).

Daniela Dragne împreună cu Serena Adler

Corul Operei Naționale a cântat imnul Israelului și imnul României.

Luând cuvântul, ambasadorul israelului a declarat printre altele: „Mulţumesc poporului român, statului român, Guvernului român pentru acest sprijin pentru poporul din Israel. Suntem într-un moment foarte dificil din istoria noastră. Am fost atacaţi de una dintre cele mai feroce, barbare şi sălbatice forţe din lume, de o organizaţie care nu are limite, care omoară civili nevinovaţi, familii, copii, luând ostatici, arzând oameni de vii (…), chiar mai rău decât ISIS. Vreau să le mulţumesc tuturor românilor pentru zecile de mii de mesaje de susţinere pe care le-am primit, pentru voluntari, mii de voluntari care au decis să se propună pentru a merge să ajute Statul Israel. Suntem uniţi, suntem determinaţi, ne vom lupta cu acest rău, pentru că fără lupta împotriva acestui rău sunt cu toţii în pericol, nu doar oamenii din Israel, dar şi oamenii din Orientul Mijlociu şi toţi iubitorii de pace din lume”.
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, a afirmat că „este momentul ca întreaga lume să se trezească şi să înţeleagă cu adevărat ce înseamnă organizaţia teroristă Hamas.Poporul evreu şi Statul Israel vor învinge, orice s-ar întâmpla. Dar mai ales nu uitaţi că în acest clipe Statul Israel şi armata Statului Israel nu luptă doar pentru poporul evreu, luptă pentru fiecare om care crede cu tărie în democraţie, într-o societate normală, care crede în prietenie şi căldură”.
La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a menționat: „Solidaritatea pe care România a arătat-o încă din primele momente ale acestei tragedii față de statul Israel este dincolo de orice dubiu. Poziția pe care a avut președintele României, miniștrii și Guvernul României este cea de respingere a unor astfel de lucruri care, pentru noi, sunt copleșitoare și care nu ar trebui să se întâmple nicăieri în lume”.
Fostul ministru al Apărării, Vasile Dâncu, a declarat:”Mesajul nostru de astăzi nu este numai unul oficial, pentru că avem atâția oficiali aici, este un mesaj de sprijin a statului român pentru un prieten care este Israelul și este un mesaj pentru umanitate, pentru păstrarea umanității din noi(…) Mă bucur că și statul român, prin instituțiile și personalitățile sale cele mai importante, se pronunță pentru un sprijin pentru Israel și mă bucur că statul român iese din ambiguitate, pentru că există câteodată tendința diplomațiilor de aici de a rămâne în ambiguitate. Mă bucur că în acest moment există atâtea lume și atâția oameni care se pronunță pentru a fi alături de oamenii din Israel. Suntem alături de statul Israel”.
La miting a fost rostită şi o rugăciune pentru cei ucişi în urma atacurilor teroriste din Israel.
Oamenii au strigat „Solidaritate!” „Poporul israelian trăiește!”. (Anima News)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: