O voce a Diasporei este, cu siguranță, scriitorul și jurnalistul Ciprian Apetrei, din Franța. Un călător pe meleaguri îndepărtate, care nu a uitat de unde a plecat, și ajută și pe alții să își amintească.
A adunat, în bagajele sale, gânduri bune, emoții, amintiri, prietenii și experiențe și le-a astearnut pe pagini de ziar sau de carte. Un om sensibil, care privește lumea dintr-o perspectiva filosofică, condimentată de dorul de casă.
A publicat în acest an, două cărți, ”Cel de la geam”, editura Eikon, care a fost prezentată în Italia, la Roma și la Recanati, și antologia ”Povești călătoare”, editura Minela. Ambele dezvoltă tema celui plecat de acasă.
Mai multe detalii ne va dezvălui chiar autorul, Ciprian Apetrei.
1. Sunteți cunoscut opiniei publice ca profesor de filosofie, scriitor, om politic și jurnalist. Prin care dintre acestea vă identificați cel mai mult? Cine este Ciprian Apetrei?
Sunt un ploieștean iubitor de înțelepciune. Formarea de filosof se regăsește în textele mele literare, iar preocuparea pentru treburile cetății tot aici își are originea. Aici intră activitatea asociativă, jurnalismul dedicat, în special, problematicii diasporei, dar și activitatea politică.
Umorul este, cu siguranță, o marcă a orașului meu drag, pe care îl port în buzunarul de la piept, oriunde m-aș afla.
2. Ați scris de curând două cărți care au făcut înconjurul mai multor țări din Diaspora. Să începem cu prima dintre ele, care a fost prezentată și aici în Italia, și anume „Cel de la geam”, de unde a luat naștere ideea?
Cel de la geam are o parte importantă de autobiografie. Este o carte de proză scurtă, în care se întâlnesc povești din Paris, din Ploiești, dar și motive folclorice românești și celtice. Este o operă de ficțiune, care se inspiră din călătoriile mele între România, Franța și Bretania.
Imaginea celui de la geam vine din pasiunea pentru fotografie, dar și dintr-o metaforă a lui Pitagora, care spunea că filosofia este contemplarea spectacolului lumii, care are o valoare în sine. Și este cea mai nobilă dintre activitățile umane.
„Povești Călătoare”
3. Să trecem la „Povești Călătoare” care are un titlu sugestiv. Inițial a fost un proiect care s-a transformat în carte, care are ca protagoniști români din toate colțurile lumii. Ce puteți să ne spuneți despre proiectul „100 de povești călătoare” dar și despre carte?
Acest proiect își are originea într-o serie de povestiri, cu un ton vesel-trist, pe care le-am publicat în Adevărul sub titlul De unde sunteți dumneavoastră, întrebarea de care nu scapă nici un emigrant, întrebare pe care, după un timp, ne-o adresăm și nouă înșine.
Acestea au avut un mare ecou, ceea ce m-a făcut să mă gândesc să ofer un spațiu de exprimare celor care au trecut prin experiențe similare.
Am plecat la drum cu două ipoteze, că există multe povești care de-abia așteaptă să fie spuse, și că există o supra-identitate a celui plecat de multă vreme. Amandoua ipotezele au fost validate.
Rezultatul este o carte care conține 43 de povestiri, din 18 țări diferite. Foarte multe dintre ele au fost debuturi literare.
Textele au fost publicate înițial într-o comunitate de Facebook, in care autorii și cititorii s-au împrietenit, pe drumul comun dintre acasă-acasă și acasă-dincolo, drum pavat cu praf tricolor. Este ceea ce am numit Statele unite ale României.
A fost un efort de editare de trei ani, mult mai lung decât am crezut. Nu a fost simplu să găsesc oameni care să își spună poveștile publicului larg, să treacă peste inhibiții și peste teama de a fi judecat.
Rezulatul însă a meritat cu vârf și îndesat. Este o hartă autentică a Diasporei, pe vârste și etape de emigrare diferite. Un efort de cunoaștere și de înțelegere reciprocă, de care aveam nevoie și care ne prinde bine.
”La începutul anului viitor voi lansa o carte nouă”
4. Care sunt următoarele destinații ale celor două cărți? Proiectul va continua?
Frumos formulată această întrebare. Într-adevăr, cele două cărți sunt legate între ele și le-am prezentat împreună publicului.
Prima lor lansare a fost în inima Europei, la Bruxelles, apoi în Spania, la Madrid și în Insulele Canare, în Tenerife și Gran Canaria. Urmează, binențeles, Parisul și Bretania, dar și alte locuri din lumea largă.
”Cel de la geam”, care are și o varianta în limba franceză, va avea, cu siguranță, o continuare a părții de proză fantastică, în care folclorul român se va inalni cu cel din alte zone, basc și corsican, cred.
Prima întâlnire cu publicul românesc, a fost, așa cum ați spus, în Italia, unde sper să revin, cât mai curând, împreună cu ”Poveștile călătoare”. Acestea sper să devină un proiect pe termen lung, sunt încă foarte multe de spus și de ascultat.
La începutul anului viitor voi lansa o carte nouă, de proză foarte scurtă, în care textele vor fi însoțite de fotografii.
Gânduri bune, dragi români, oriunde va aflați!
5. O urare pentru Ziua Națională a României?
Să nu uităm unii de ceilalți. Eu prefer 10 mai ca zi națională, este data noastră de naștere, ca națiune. De Ziua Unirii, 1 decembrie, să nu uităm că acesta este doar ultimul moment al unui proces foarte dificil.
Să încercăm, pe cât ne stă în putere, să merităm eforturile și sacrificiile făcute de basarabeni, bucovineni, dobrogeni, munteni, moldoveni și ardeleni. Să nu uitamm să vorbim corect românește, să ne păstrăm vii tradițiile și să ajutăm între noi. Acasă-i România.
Interviu realizat de Adriana Weissenbacher
Sursa: gazetaromaneasca.com