Armata israeliană se pregătește pentru posibilitatea unui atac iranian lansat din Irak sau Yemen (mass-media)

În ajunul aniversării asasinării generalului iranian Qassem Soleimani, armata israeliană (Țahal) se pregătește pentru posibilitatea unui atac lansat de Teheran din Irak sau Yemen, a informat canalul public Kan.

Potrivit acestei surse, Țahal are în vedere posibilitatea unei operațiuni împotriva Israelului a milițiilor pro-iraniene din Irak sau a rebelilor houti din Yemen.
“Iranul a suferit multe lovituri în ultimul an – aniversarea asasinării (Qassem) Soleimani ar putea fi un pretext pentru lansarea unui atac”, a spus purtătorul de cuvânt al Țahal.
“Urmărim toate mișcările Republicii Islamice din regiune”, a spus generalul de brigadă Hidai Zilberman.
Statele Unite au văzut, de asemenea, indicii că Iranul ar putea să planifice un atac asupra forțelor sau intereselor americane din Orientul Mijlociu, potrivit unui oficial citat de NBC.
Intențiile Iranului sunt uneori „dificil de discernut și imprevizibile”, dar indicațiile sunt „luate în serios”, a declarat el canalului american, sub condiția anonimatului. (Anima News)

Lasă un răspuns